Facebook

Galerie

Strategie pe Termen Lung

 

STRATEGIA DE CERCETARE PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG

A FACULTĂŢII DE ADMINISTRAŢIE ŞI AFACERI

 

 

 

    Obiectivul de bază al Facultăţii de Administraţie şi Afaceri îl reprezintă desfăşurarea unei cercetări ştiinţifice universitare dinamice, de calitate, în condiţii optime şi în conformitate cu standardele naţionale şi internaţionale, în conformitate cu prevederile legale şi principiile de etică, participarea la diverse proiecte şi programe de cercetare, accesul la publicaţiile internaţionale din domeniu, optimizarea şi inovarea procesului de învăţământ. Strategia de cercetare pe termen mediu şi lung urmăreşte dobândirea şi valorificarea noilor cunoştinţe ştiinţifice şi creşterea prestigiului facultăţii în domeniul ştiinţelor economice şi a celor înrudite cu acestea.

 

    Principalele obiective strategice sunt:

- dezvoltarea şi îmbunătăţirea activităţii de cercetare şi apropierea acesteia de procesul de învăţământ, definirea unor metode inovatoare de perdare şi învăţare;

- creşterea numărului proiectelor de cercetare şi granturilor astfel încât facultatea să se situeze pe o poziţie avansată pe plan naţional şi internaţional;

- extinderea ariei geografice la care se referă tematica abordată în cadrul cercetării;

- crearea unei vaste baze materiale şi infrastructuri ale activităţii de cercetare;

- atragerea unor surse de finanţate a activităţii de cercetare prin participarea la granturi şi proiecte de cerecetare cu mediul de afaceri şi creşterea resurselor bugetare disponibile pe următorii 5 – 10 ani;

- orientarea sumelor obţinute din diferite proiecte de cercetare, din drepturile de proprietate intelectuală către dezvoltarea viitoare a acestei activităţi;

- încurajarea îmbogăţirii şi inovării procesului de învăţământ, transformarea acestuia într-un învăţământ creativ – inovativ şi realizarea unei legături mai strânse între acesta şi activitatea de cercetare;

- alinierea la prevederile Procesului de la Bologna prin trecerea la formarea iniţială de 3 ani începând cu anul universitar 2005 – 2006;

- implementarea sistemului curricular de credite transferabile, conform normelor europene;

- informatizarea procesului de învăţământ şi a celui de cercetare ştiinţifică; 2

- organizarea şi desfăşurarea de seminarii, sesiuni ştiinţifice şi conferinţe naţionale şi internaţionale;

- îmbunăătăţirea activităţii de organizare şi coordonare a manifestărilor ştiinţifice şi de promovare a imaginii facultăţii;

- aplicarea în practică a rezultatelor activităţii de cercetare ştiinţifică pentru a contribui la dezvoltarea activităţii economice şi sociale naţionale şi regionale;

- perfecţionarea mecanismelor de implementare a strategiei de cercetare;

- perfecţionarea sistemului de evaluare şi de motivare materială şi morală a persoanelor implicate în activitatea de cercetare, bazat pe performanţă;

- utilizarea oportunităţilor oferite de lansarea Programului – cadru FP7, care a alocat acestor activităţi peste 32 mld. euro pe perioada 2007 – 2012;

- dezvoltarea structurii facultăţii prin crearea de noi specializări, a unor noi programe de masterat flexibile şi diferenţiate, a unor programe/parteneriate pentru doctorat cu facultăţi de prestigiu din ţară şi/sau străinătate;

- implicarea puternică a Centrului de Studii Administrative, Culturale şi Economice al Facultăţii de Administraţie şi Afaceri, Universitatea din Bucureşti în organizarea şi desfăşurarea activităţii de cercetare;

- crearea premiselor pentru ca Facultatea de Administraţie şi Afaceri să devină un partener de seamă, recunoscut pe plan internaţional, în relaţiile cu celelalte facultăţi, universităţi, organizaţii şi mediul de afaceri;

- promovarea valorilor ştiinţifice, culturale şi etice în cadrul comunităţii.

 

    Pentru îndeplinirea acestor obiective, la nivelul facultăţii se vor urmări promovarea şi intensificarea relaţiilor de parteneriat şi colaborare pe termen mediu şi lung cu alte universităţi, centre de cercetare şi instituţii din întreaga lume, crearea unor programe de susţinere a activităţii de cercetare a unor grupuri de specialişti în domeniile vizate, crearea unui mediu pozitiv şi propice desfăşurării în bune condiţii a activităţii de cercetare, perfecţionarea managementului în acest domeniu, orientarea către temele cele mai importante pentru realitatea economică naţională, regională şi internaţională, în corelaţie cu resursele materiale şi umane disponibile pentru această activitate. Aceasta se va orienta cu precădere către teme interdisciplinare. Numărul acestor teme va fi revizuit în timp, în funcţie de posibilităţile de îndeplinire a lor şi de modificările care vor apărea în realitatea internă şi internaţională. Scopul final este cel de a contribui la realizarea în fapt a creşterii economice, a coeziunii sociale, creşterea calităţii vieţii, a nivelului de trai general.

    Printre obiectivele activităţii de cercetare ştiinţifică se află şi îmbunătăţirea permanentă a palnului de învăţământ conform cerinţelor pieţei muncii şi standardelor internaţionale.

    În vederea perfecţionării activităţii de cercetare ştiinţifică, Facultatea de Administraţie şi Afaceri va analiza în permanenţă rezultatele obţinute şi modalitatea de aplicare a acestora în practică. Se va stabili un plan de cercetare echilibrat, transparent şi clar, care să poată fi respectat şi susţinut ulterior. Acest plan va fi anlizat, evaluat şi monitorizat de către o comisie de specialitate.

    Facultatea va asigura, de asemenea, fondurile necesare pentru ca persoanele implicate în activitatea de cercetare ştiinţifică să poată avea acces la materialele necesare şi să poată participa la conferinţe naţionale şi internaţionale. Sumele investite în cercetare pot proveni din alocaţii bugetare, contracte cu diferite firme, instituţii, organizaţii, finanţări obţinute din programele de cercetare naţionale şi internaţionale, venituri proprii realizate din diferite surse. Facultatea va viza în următorii ani diversificarea surselor de finanţare pentru activitatea de cercetare ştiinţifică.

     Persoanele care se vor ocupa cu conducerea activităţii de cercetare vor participa periodic la programe de training pentru îmbunătăţirea calităţilor de manager în acest domeniu. 3

    Pornind de la rezultatele obţinute în activitatea de cercetare ştiinţifică anterioară, se vor urmări adoptarea unor decizii optime, precum şi implementarea şi aplicarea corectă a acestora, conducerea asumându-şi responsabilitatea în toate aceste etape. Evaluarea rezultatelor fiecărei etape se va face, în fiecare semestru, pe baza unor indicatori de eficienţă recunoscuţi la nivel internaţional.

    Managerii activităţii de cercetare ştiinţifică vor avea în vedere evidenţa unităţilor şi contractelor de cercetare, diseminarea documentaţiei necesare şi a calendarelor programelor propuse, acordarea de asistenţă de specialitate membrilor centrului de cercetare şi echipelor de cercetători, realizarea unei conlucrări eficiente între compartimentele centrului de cercetare şi facultate, monitorizarea derulării granturilor şi celorlalte proiecte de cercetare, evidenţa burselor acordate pentru această activitate, promovarea şi diseminarea rezultatelor activităţii de cercetare prin participarea la diferite manifestări ştiinţifice, editarea de materiale publicitare, reviste şi volume, actualizarea paginii de web a facultăţii, obţinerea unei poziţii avantajoase faţă de concurenţii de pe plan naţional şi internaţional, creşterea şi diversificarea surselor de finanţare, crearea de consorţii şi intensificarea colaborării cu ceilalţi parteneri pe plan naţional şi internaţional.

    Rezultatele activităţii de cercetare ştiinţifică se vor publica la edituri recunoscute, în volume cu ISBN sau în reviste de specialitate recunoscute pe plan naţional şi internaţional, cu ISSN. Facultatea de Administraţie şi Afaceri va sprijini dezvoltarea revistelor proprii, şi va urmări înscrierea acestora într-o categorie cât mai avansată în calsificările ISI. Publicarea se va afişa şi pe site-ul facultăţii şi se vor crea baze de date rezultate din activiattea de cercetare ştiinţifică.

    Infrastructura legată de această activitate include o Comisie de cercetare, un Comitet de etică, Decanul facultăţii, cadrele didactice şi studenţi, respectiv masteranzi. În Comisia de cercetare şi Comitetul de etică sunt incluse persoane care au obţinut titlul de doctor în doemniul economic sau cele înrudite.

    Facultatea se va implica în diferite programe de cercetare la nivel naţional şi internaţional în domeniile administrativ, economic, social etc. şi va realiza proiecte de cercetare în aceste domenii, precum şi în cel pedagogic, pentru îmbunătăţirea calităţii procesului de învăţământ, va încuraja formarea şi creativitatea noilor cercetători din rândurile doctoranzilor şi masteranzilor.

    Cadrele didactice ale facultăţii sunt implicate în prezent în 16 granturi şi contracte de cercetare. Pentru o mai mare implicare în această activitate, facultatea va sprijini acordarea şi obţinerea de burse pentru dezvoltarea colaborării cu celelalte universităţi, instituţii şi firme interesate de cercetarea ştiinţifică.

    Conducerea facultăţii va urmări realizarea unui echilibru între perioada de timp acordată activităţii de cercetare şi cea utilizată pentru activităţile didactice şi administrative, astfel încât toate acestea să se desfăşoare cu eficienţă maximă.

 

 

© 2017 Facultatea de Administratie si Afaceri, Universitatea Bucuresti
Admin Site : Conf.Univ.Dr. Olteanu Cosmin