Facebook

Galerie

Sesiunea de Comunicări Știinţifice ale studenţilor - 12 Mai 2016

 



 

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE ALE STUDENŢILOR
12 Mai 2016

 
 

Facultatea de Administrație și Afaceri organizează in data de 12 Mai 2016 o noua ediție a Sesiunii de Comunicări Științifice ale Studenților.
 
Sesiunea de Comunicări Științifice ale Studenților este deschisă tuturor studenților și masteranzilor înscriși la toate programele de licență și master ale Facultății de Administrație și Afaceri.
 
Pentru participare, sunt necesari următorii pași:
-       Studenții și masteranzii își vor alege o temă de cercetare, precum și un profesor coordonator.  Lucrările pot fi elaborate individual sau în echipe de max. 3 persoane.
-       Lucrările vor fi evaluate de către profesorul coordonator, care își va exprima acceptul ca lucrarea să fie prezentată în cadrul sesiunii.
-       Înscrierea lucrărilor se face prin e-mail la adresa:  Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. până la data de 5 Mai 2015. Se pot înscrie și lucrări restrânse, rezumate ale unor proiecte mai ample sau propuneri de viitoare cercetări.
-       Lucrările complete trimise până la data de 15 iunie 2016 pot fi acceptate pentru publicare într-una dintre revistele Facultății de Administrație și Afaceri (http://www.faa.ro/index.php/publicatii-reviste).

 

Termene limită

·         05 mai  – Trimiterea prezentărilor pentru sesiune
·         07 mai  – Acceptarea temei și a prezentării
·         12 mai  – Sesiunea de comunicări științifice
·         15 iunie  – (opțional) Trimiterea lucrărilor finale pentru publicare în revistele facultății

 

Sesiunea de Comunicări Științifice este expresia dorinței noastre de a oferi studenților și masteranzilor, deopotrivă, un mediu propice pentru dobândirea abilităților practice necesare dezvoltării profesionale. Prin această ediție a sesiunii de comunicări, dorim ca studenții și masteranzii să se familiarizeze cu metodele de cercetare, precum și cu rigorile redactării unei lucrări științifice, pe care le pot aplica și în redactarea lucrărilor de licență și disertație. În plus, susținerea lucrării în cadrul sesiunii va da ocazia studenților să obțină un feed-back real din partea colegilor și profesorilor asupra cercetărilor lor, precum și să dobândească aptitudini de prezentare și comunicare.
Evenimentul va reuni toate domeniile Facultății: administrarea afacerilor, administrație publică, marketing.Studenții și masteranzii facultății vor pregăti lucrări științifice din domeniile lor de interes, alese împreunăcu profesorii îndrumători.

 
COMPETIȚIA STUDENȚEASCĂ DE ANALIZĂ DE DATE ÎN R
12 Mai 2016
 
 

În cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice ale Studenților, Facultatea de Administrație și Afaceri organizează in data de 12 Mai 2016: COMPETIȚIA STUDENȚEASCĂ DE ANALIZĂ DE DATE ÎN R.
 
Competiția este deschisă studenților și masteranzilor înscriși la toate programele de licență și master ale Facultății de Administrație și Afaceri, ce sunt pasionați de domeniul analizei datelor și cunosc aplicația “R”.  
Regulamentul competiției va fi publicat în cel mai scurt timp.

 

© 2017 Facultatea de Administratie si Afaceri, Universitatea Bucuresti
Admin Site : Conf.Univ.Dr. Olteanu Cosmin